Noile atribuții ale Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal are, începând cu data de 24 iunie 2018, atribuții de control mult mai extinse, conform Legii nr. 129/2018, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. Legea nr. 129/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 19 iunie 2018 și a intrat în vigoare la data de 24 iunie 2018.

Astfel, conform noului act normativ, personalul de control al Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal are dreptul să efectueze investigații, inclusiv inopinate, să ceară și să obțină de la operator și persoana împuternicită de operator, precum și, după caz, de la reprezentantul acestora, la fața locului și/sau în termenul stabilit, orice informații și documente, indiferent de suportul de stocare, să ridice copii de pe acestea, să aibă acces la oricare dintre incintele operatorului și persoanei împuternicite de operator, precum și să aibă acces și să verifice orice echipament, mijloc sau suport de stocare a datelor, necesare desfășurării investigației, în condițiile legii.

În situația în care personalul de control este împiedicat în orice mod în exercitarea atribuțiilor, Autoritatea națională de supraveghere poate solicita autorizarea judiciară dată prin încheiere de către președintele Curții de Apel București sau de către un judecător delegat de acesta. O copie a autorizației judiciare se comunică obligatoriu entității controlate înainte de începerea investigației.

Cererea de autorizare trebuie să cuprindă toate informațiile de natură să justifice investigația, iar judecătorul sesizat este ținut să verifice dacă cererea este întemeiată.

În toate situațiile, investigația nu poate începe înainte de ora 8,00 și nu poate continua după ora 18,00 și trebuie efectuată în prezența persoanei la care se efectuează investigația sau a reprezentantului său. Investigația poate continua și după ora 18,00 numai cu acordul scris al persoanei la care se efectuează aceasta sau a reprezentantului său.

Identificarea și păstrarea obiectelor, precum și punerile de sigilii se fac conform dispozițiilor din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare.

Autoritatea națională de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize și audierea persoanelor ale căror declarații sunt considerate relevante și necesare desfășurării investigației.

Mai citiți și...